Tudor Benga – deputat USR Brașov
Am întârziat un pic cu acest episod, cel de-al șaptelea din serie, pentru ca peste weekend s-au derulat mai multe evenimente. Cel care m-a ținut pe mine departe de tastatură a fost Congresul extraordinar USR de la Poiana Brașov despre care v-am povestit deja. Un alt eveniment însă, desfășurat în paralel la Cluj și Timișoara, e foarte important pentru serialul nostru.
Duminică, pe 29 octombrie 2017, Lufthansa a început oficial operarea zborurilor directe Frankfurt – Cluj și Frankfurt – Timișoara. Ambele aeroporturi aveau deja multiple frecvențe zilnice ale operatorului german către München, deci, la prima vedere, n-ar fi cine știe ce mare știre. Dar debutul către Frankfurt și direct cu frecvență zilnica consfințește atât ascensiunea celor două orașe românești cât și dezvoltarea remarcabilă a pieței noastre aviatice din ultimii ani. Chiar dacă Frankfurt-ul și Munchen-ul sunt hub-uri aeriene globale ale Lufthansa, primul e mult mai global decât al doilea.
Munchen-ul conectează toată Europa de Est cu hub-urile globale majore gen New York, Los Angeles, Beijing, Tokyo sau Delhi. Dar când ai zbor direct la Frankfurt, deja ai acces și spre hub-urile secundare gen Seattle, Bogota, Nanjing, Lagos sau Bangalore. Iar asta, cât ar părea de improbabil, pune și Clujul sau Timișoara într-o altă ligă. Și nu doar de statut, ci una cât se poate de concretă. Acolo, în hub-urile secundare, sunt oportunități noi de afaceri pentru companiile din Cluj și surse adiționale de turiști sau investitori pentru Timișoara.
Oportunități și investiții ce ar fi putut fi ale Brașovului. Și de aceea o să-mi bat gura până în ziua în care-l voi vedea operațional sau până în aia în care voi fi dispărut din viața publică despre necesitatea vitală de a construi aeroportul. Ceea ce mă și readuce la situația noastră cât se poate de concretă.
Săptămâna aceasta Consiliul Județean Brașov a semnat contractul pentru realizarea studiului de fundamentare. Studiu de care, dacă țineți minte, vă povesteam în episodul #5 din urmă cu circa două săptămâni. Vă spuneam atunci că studiul de fundamentare este un pas necesar și obligatoriu în proiect. Dar și că, în ciuda semnalelor publice, el nu este simultan și un verdict. Este un instrument, nu o concluzie. Ceea ce mă și aduce la punctul principal al episodului de azi.
Conform contractului (găsiți atașat caietul de sarcini ) studiul de fundamentare ar trebui să fie gata în 45 de zile. Ceea ce înseamnă că teoretic înainte de Crăciun ar trebui să primim acest instrument de evaluare a opțiunilor de finalizare ale proiectului. N-am așteptări mari legat de calitatea materialului ce va fi livrat. Timpul este scurt iar expertiza câștigătorului contractului rămâne de văzut dat fiind că nimic nu sugerează c-ar avea experiență anterioară în zona specifică a aviației comerciale. Probabilitatea este mare că vom bifa încă un pas procedural fără să lămurim semnele de întrebare de la precedentele. Există însă teoretic și oportunitatea să o facem.
Două aspecte ce reies din caietul de sarcini sunt important de subliniat. Unu, că spre deosebire de semnalele publice ce împing proiectul către concesionare sau parteneriat public privat, caietul de sarcini precizează foarte clar toate cele 4 opțiuni, adică și finanțarea din fonduri publice respectiv constituirea unei societăți pe acțiuni, pe lângă cele două enumerate anterior. Prin urmare așteptarea mea este ca studiul de fundamentare să conțină o evaluare consistentă juridic și administrativ a tuturor celor patru posibile rute.
Doi, caietul de sarcini cere explicit un nou studiu de trafic. Am povestit în episodul #3 de ce această bucățică de documentație este super importantă și premizele mai mult decât discutabile din studiul de trafic existent. Patruzeci și cinci de zile și lipsa unei expertize susținute în aviația comercială nu-s de natură să mă facă optimist, dar așa cum am explicat deja am convingerea că evoluția pieței aviatice românești din ultimii cinci ani schimbă semnificativ datele potențiale și pentru Brașov în următorii douăzeci și cinci de ani. Eu rămân la părerea că studiul de trafic din 2013 subevalua grav perspectivele de trafic ale Brașovului, rămâne de văzut ce cifre vor reieși din studiul de fundamentare.
Mai important însă și decât aceste două aspecte și decât studiul de fundamentare însuși, e ceea ce urmează după. Odată finalizat studiul Consiliul Județean Brașov va fi bifat o serie de etape formale și se va afla în fața unei decizii. Decizie ce se va dovedi critică pentru evoluția pe mai departe a unui obiectiv de investiții absolut vital pentru traiectoria de dezvoltare pe zeci de ani a orașului și a județului. Este convingerea mea fermă că într-o astfel de decizie trebuie implicată și consultată întreaga comunitate. Este convingerea mea că o astfel de decizie necesită dezbatere publică consistentă și politicienii de pe întreg eșichierul politic trebuie să își asume poziții clare și tranșante pe subiect. Este convingerea mea că cetățenii, mediul de business, societatea civilă, întreaga comunitate în ansamblul ei trebuie să poată contribui la această dezbatere și decizie într-un mod informat și respectat.
Așa cum mi-am făcut datoria de reprezentant în a informa și educa comunitatea pe subiect, vă promit că voi face și tot ce-mi va sta mie în putință să mă asigur că această dezbatere și participare la decizie are loc în termenii descriși mai sus. Dar am nevoie și de voi să fiți pregătiți pentru ea. Să vă informați și să vă conturați propriul punct de vedere cât mai consistent pe subiect. În aceste ultime două luni din an voi face o serie de întâlniri deschise cu publicul pe acest subiect. Sunt deschis oricărei sugestii de forum, locație sau context în care să pot ajunge la cât mai mulți brașoveni cu aceste informații așa că vă rog nu ezitați cu sugestii. De asemenea am disponibilitate să stau de vorbă cu oricine are idei sau întrebări și dorește să împingă proiectul înainte așa că vă rog nu ezitați sa mă contactați pe mine sau pe colegii mei din USR Brașov .
Ca de obicei, mulțumesc pentru atenție și dați vă rog mai departe cu un share. Nu e ultimul episod, va urma, dar de aici încolo vom începe să ne vedem și live față în față pe subiect.
Articolele precedente:
Aeroportul Brașov, episodul #7
Aeroportul Brașov, episodul #6
Aeroportul Brașov, episodul #5
Aeroportul Brașov, episodul #4
Aeroportul Brașov, episodul #3
Aeroportul Brașov, episodul #2
Aeroportul Brașov, episodul #1