
Membrii filialei județene USR Brașov și-au ales, prin vot democratic, candidații la funcțiile externe de consilier județean și de Președinte al Consiliului Județean Brașov.
În urma votului liber exprimat al delegaţilor prezenţi la Conferinţa Judeţeană, Paul Ciocan a fost desemnat candidatul USR Braşov pentru funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean.
În vârstă de 39 ani, Paul Ciocan este un cunoscut activist civic și unul dintre inițiatorii grupului Brașovul Civic. A absolvit facultatea de marketing în cadrul Universității Transilvania, iar în prezent lucrează ca manager de vânzări. Este pasionat de mobilitate urbană, dezvoltare durabilă și administrație. Este membru al Asociației Pro Democrația, unde a contribuit la proiecte precum monitorizarea legii accesului la informații publice, elaborarea proiectului de lege privind Codul Electoral, inițiativa “Interni în instituții publice” (proiect ce viza facilitarea accesului studenților în ani terminali la stagii de practică în instituții publice), înfiinţarea Birourilor de Consiliere pentru Cetățeni, proiect naţional finanţat din fonduri europene, care avea scopul de a facilita cetăţenilor accesul la legislaţie şi la serviciile instituţiilor publice. De asemenea, a avut o contribuție importantă în monitorizarea proiectelor de infrastructură în cadrul Asociației Pro Infrastructură și al Asociației Visum Brașov.
Paul Ciocan, candidatul USR Braşov la funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean:
“Țin să mulțumesc colegilor mei pentru încrederea acordată. Alături de ei vom reuși să aducem în spațiul administrativ al Brașovului un suflu nou, cerut insistent de toți oamenii ce speră ca societatea brașoveană să se îndrepte cît mai curînd spre un spațiu european. E nevoie să implementăm în Brașov cât mai multe dintre soluțiile pe care le apreciem în Occident, prin proiecte serioase de dezvoltare.”
Pentru funcţia de consilier judeţean, a rezultat următoarea listă de candidaţi:
- SPIRIDON Marian (USR Braşov) – inginer silvic, antreprenor
- JOLIFF Erwan (USR Făgăraş) – paramedic şi pompier voluntar, şef Serviciul Voluntar pentru situaţii de urgenţă din Cobor
- AGACHE Aurel Dionisie (USR Codlea) – tehnician echipamente industriale, activist mediu, fost consilier local în CL Codlea, consilier parlamentar pe probleme tehnice
- CIOCAN Paul (USR Braşov) – manager vanzari, membru al Asociaţiei Pro Democrația (ApD) club Brașov
- PARASCHIVESCU Ovidiu (USR Codlea) – inginer IT, consultant de strategie şi antreprenor în domeniile software şi telecomunicaţii
- COROLEA Dan (USR Braşov) – inginer software, consilier parlamentar pe probleme de infrastructură
- BUCUR Codruț (USR Braşov) – economist, antreprenor servicii auto
- IVAN-NUNVAILER Silviu (USR Braşov) – inginer IT, web designer
- NIȚU Sorin (USR Ghimbav) – manager cu experienţă în companii multinationale, în posturi de strategie şi operaţiuni
- SCÂNTEIE Mihalea (USR Braşov) – economist, coordonator transport
- ROȘU Alexandru (USR Braşov) – avocat și practician în insolvență
- MUNTEANU Gabriel (USR Braşov) – inginer mecatronică, coordonator echipă proiectare
- DOBRINOIU Emanuel Dumitru (USR Braşov) – inginer construcţii aerospaţiale, pomicultor şi antreprenor
- IFTIME Mihai-Ciprian (USR Braşov) – consilier juridic, antreprenor
- ZACHIA Ovidiu Alexandru (USR Harman) – inginer IT, antreprenor în domeniul web development
- TOIU Mircea (USR Ghimbav) – manager vânzări, antreprenor
- COSTAN George Alexandru (USR Braşov) – istoric, programator, voluntar în proiecte de educaţie şi istorie
- COSTESCU Anisia Georgiana (USR Dumbravita) – inginer industria lemnului, antreprenor
- BORODA George (USR Braşov) – inginer IT, director companie web
- FĂGĂRĂŞANU Olga Artemiza (USR Tărlungeni) – economist, pensionar
- BUCUR Daniel Mircea (USR Braşov) – inginer silvic, specialist arii protejate
- CRICAN Cezar Alexandru (USR Braşov) – inginer mecanic, membru al Clubului pentru Protectia Naturii şi Turism Braşov (CPNT)
- PETREA Marian (USR Sânpetru) – inginer proiectant echipamente industriale
- BALASZ Horaţiu Felix (USR Braşov) – inginer proiectant, testare
- CIOLOCA Claudiu Vasile (USR Tărlungeni) – inginer specializat în robotronică, manager construcţii
- SANDU Benone Ioan (USR Braşov) – medic specialist în medicină de urgenţă la Spitalul Judeţean
Marian Spiridon, primul candidat de pe lista USR Braşov pentru Consiliul Judeţean:
“Activitatea mea și a colegilor din USR în viitorul mandat al Consiliului Județean se va ghida după aceleași principii și valori pentru care am intrat în USR. Prin promovarea transparenței și meritocraţiei în funcțiile publice, prin dezbateri publice și consultare cu specialiștii, vom fi capabili să identificăm problemele reale ale cetățenilor din județul Brașov și să livrăm soluțiile optime de rezolvare.”
Lista finală a candidaților Alianței USR PLUS pentru Consiliul Județean va fi construită pe baza protocoalelor încheiate între cele două partide la nivel național, precum și prin discuții și negocieri la nivelul organizațiilor județene.
Irineu Darău, Preşedintele Filialei Judeţene USR Braşov:
“Pentru Consiliul Județean, propunem o echipă solidă și competentă, formată din oameni cu profile profesionale și civice de care suntem mândri. În final, după discuții cu partenerii de la PLUS, Alianța USR PLUS va propune o listă finală comună pentru Consiliul Județean. În perioada imediat următoare, vom valorifica întâlnirile cu cetăţenii din campania prezidențială pentru a construi programe politice adaptate nevoilor concrete ale oamenilor.”
