USR Râșnov acordă sprijin juridic familiilor din cartierul Gaz Metan care au primit notificare de evacuare

By 23/10/2018Articole, Noutați
Caz social

În cartierul Gaz Metan din Râșnov, pe data de 5 octombrie, 30 de familii au primit notificare de evacuare a imobilelor în care locuiesc cu chirie, în unele cazuri de mai mult de 30 de ani, până pe data de 2 noiembrie.

Aceste familii au avut contracte de închiriere, pe care însă societatea Condmag SA, care este proprietarul celor două imobile, nu le-a mai prelungit începând cu ianuarie 2018, fără însă ca, la acel moment, să solicite evacuarea. Mai mult, proprietarii imobilelor au fost de acord că familiile să locuiască în continuare acolo, emiţând de atunci și până acum facturi, atât pentru chirie, cât și pentru utilități.

Pe data de 5 octombrie însă, firma Condmag SA, prin lichidatorul judiciar  SC Rominsolve SPRL, a emis locatarilor notificări de evacuare în termen de 30 de zile, pe motiv că imobilele se află în stare de degradare și că vor începe operațiuni de conservare. Este vorba de 57 de adulți și 35 de copii, care sunt nevoiți să își părăsească locuințele în prag de iarnă, în condițiile în care primăria Râșnov nu deține locuințe sociale, iar piața imobiliară din Râșnov nu ar putea să satisfacă o cerere de închiriere atât de mare într-un timp atât de scurt.

USR Râșnov a solicitat sprijin unui avocat din Brașov, imediat ce a aflat despre acest caz social. Avocatul a avut deja o serie de întâlniri cu locatarii și le-a solicitat toate contractele și facturile de utilități, pentru o evaluare cât mai exactă a situației.

În același timp, USR Râșnov face un apel la administratorul judiciar să acorde un termen rezonabil celor 90 de persoane în cauză, permițându-le să mai locuiască acolo măcar pe timpul iernii. USR Râșnov consideră că evacuarea acestor familii în prag de iarnă, fără a avea la dispoziție o perioada de timp rezonabilă pentru a găsi o altă locuință, pentru operațiuni de conservare, este un gest lipsit de umanitate. În condițiile în care contractele nu s-au mai prelungit din ianuarie, proprietarul a avut la dispoziție toată vara pentru a notifica locatarii, dar nu a făcut-o, din motive necunoscute.

Horia Motrescu, președintele filialei USR Râșnov:Nu putem rămâne indiferenți, astfel că am solicitat sprijin juridic. Vom face toate demersurile, astfel încât să nu fie aruncate în stradă, în prag de iarnă, atâtea familii, care oricum trăiesc în condiții greu de imaginat pentru secolul XXI: beneficiază de electricitate într-un interval zilnic limitat (17-22), iar gazul le-a fost sistat. Vorbim de vârstnici, preșcolari, precum și de persoane cu handicap. Este inadmisibilă evacuarea lor în noiembrie, aproape în prag de iarnă, pentru a începe operațiuni de conservare, conform răspunsului oficial primit din partea administratorului judiciar.

Leave a Reply