USR Brașov susține protestul de duminică

By 28/11/2017Articole, Evenimente

USR Brașov susține protestul de duminică seara, cand sindicatele, organizațiile neguvernamentale și cetățenii vor ieși în stradă pentru independența justiției, pentru a solicita renunțarea la „revoluția fiscală”, precum și pentru a cere demisia Guvernului și a președinților celor două camere ale Parlamentului.

„Duminică va avea loc un protest pe care în salutăm ca organizație politică. Este vorba de un protest unic în ultimii ani, în care sindicatele, ONG-urile și oamenii din stradă au semnat un  protocol prin care susțin un punct de vedere unic: legile fiscale și cele ale justiției reprezintă o agresiune la adresa poporului român și trebuie abrogate. Noi, membrii USR Brașov, vom fi prezenți în piață, pentru că rezonăm cu toate revendicările protestatarilor. Considerăm îndreptățită solicitarea demisiei Guvernului și a celor doi președinți ai camerelor Parlamentului, având în vedere că aceștia din urmă permit elaborarea unor acte normative care contravin intereselor românilor și ale societății în ansamblu. Este important ca cei de la guvernare să își dea seama că dacă au câștigat alegerile cu un program, nu înseamnă că au devenit proprietarii țării și că pot lua aceste măsuri în numele acelor alegeri. Să nu uităm că programul în baza căruia au câștigat alegerile nu prevedea această «revoluție fiscală» cu efecte profund negative și nici agresiunea la adresa independenței justiției”,  a declarat președintele organizației municipale USR Brașov, Codruț Bucur.

„Ducem această luptă inclusiv în Parlament. Am avut ieri  moțiunea de cenzură. Astăzi au fost depuse 5.000 de amendamente la «Legea split TVA», de către colegul nostru Claudiu Năsui. Zilele trecute, colegii parlamentari cu expertiză în domeniul juridic au dus lupta de dimineața până seara pe legile justiției”, a declarat și senatorul USR de Brașov, Allen Coliban.

Leave a Reply