USR Braşov a început strângerea de semnături pentru iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice”

By 05/04/2018Articole
Fara Penali

#FaraPenali

Iniţiativa cetăţenească „Fără penali în funcţii publice” a primit avizul pozitiv de la Consiliul Legislativ şi a fost publicată în Monitorul Oficial, iar acum suntem în faza strângerii celor 500.000 de semnături necesare pentru ca proiectul de modificare a Constituţiei să poată fi depus la Parlament.

În Brașov, inițiativa este susținută USR și Forumul Democrat al Germanilor din România, dar şi de grupuri şi organizaţii civice precum Alianța pentru Combaterea Abuzurilor, Asociația România Civică, ApIS PM Feed-Back, Reactiv, Asociația Visum pentru Educaţie și Cultură, grupul Brașovul Civic.

La nivelul județului Brașov, sunt necesare 25.000 de semnături, iar până acum s-au înregistrat pe site-ul campaniei peste 500 de voluntari care vor contribui la realizarea acestui obiectiv şi cărora le mulțumim pentru susținere.

Cel mai bun lucru pe care îl pot face în acest moment atât voluntarii, cât și toți cetățenii interesați, este să înceapă să strângă semnături în mod individual, de la rude, vecini, prieteni, colegi de serviciu, și să le aducă la sediul USR Brașov sau la sediul FDGR, începând de marți, 10 aprilie, în orice zi lucrătoare (de luni până vineri, cu excepția sărbătorilor legale), conform orarului de mai jos:
Sediul USR Braşov din Bd. 15 Noiembrie Nr. 1, Ap. 9-10, între orele 15.00 – 19.00
Sediul FDGR din Str. Baiulescu Nr. 2, între orele 11.00- 13.00

În cazul unei greșeli, este posibil ca întreaga listă de semnături să fie anulata, aşadar trebuie acordată o atenție deosebită regulilor de completare:
• Pe o listă pot semna doar persoane având domiciliul în aceeaşi localitate (municipiu, oraş sau comună)
• NU se completează subsolul listei (acest lucru se face doar de către persoane împuternicite)
• Lista se completează de mână, cu pix albastru, indicând toate datele aşa cum apar ele în cartea de identitate a semnatarului
• Pot semna doar persoane care au împlinit vârsta de 18 ani
• Formularul de semnături se imprimă pe hârtie în format A4, pe o singură faţă
• În partea dreapta-sus a listei, se completeaza obligatoriu localitatea şi se taie două dintre cele trei variante de unitate administrativ-teritorială (municipiu, oraș sau comună), pastrându-se una singură, corespunzatoare localităţii respective

Regulile de completare şi un tutorial video sunt disponibile pe site-ul campaniei , alături de formularele de semnături, expunerea de motive și alte detalii.

Persoanele care suferă de deficienţe locomotorii sau care, din alte motive de sănătate, nu se pot deplasa, pot suna la numărul de telefon 0732.371.957, iar o echipă de voluntari va merge la domiciliul acestor persoane, care vor putea astfel semna pentru inițiativa „Fără penali în funcții publice”.

Începând cu 14 aprilie, atât în Brașov cât și în alte orașe din județ, vom avea și echipe de voluntari în teren. Zilele și locurile în care aceste echipe vor fi prezente pentru a strânge semnături sau liste deja completate vor fi anunțate pe pagina de Facebook a USR Brașov, precum şi pe site-ul USR Brașov .

Leave a Reply