Treceri de pietoni adaptate pentru deplasarea persoanelor cu dizabilități și a părinților cu cărucioare

By 24/03/2021Articole
Beatrice Moraru citat

În ultimii ani, Brașovul s-a dezvoltat mai degrabă ca un oraș al mașinilor și mai puțin al pietonilor, infrastructura fiind cu atât mai puțin adaptată nevoilor speciale ale unor categorii de cetățeni. 

Astfel, multe din trecerile de pietoni sunt neconforme cu cerințele legale, întrucât se finalizează cu borduri înalte fără înclinație sau cu înclinație ce nu facilitează accesul, cu trepte fără rampă de acces sau cu rampe de acces neconforme, fără insulă de odihnă, fără alarmă pentru nevăzători, cu un acces deficitar ca urmare a locurilor de parcare sau a autovehicolelor parcate neregulamentar.

Beatrice Moraru, consilier al Alianței USR PLUS în Consiliul Local al municipiului Brașov, a formulat o solicitare de punere în aplicare a legii 488/2006 și a Normativului privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap. Astfel, persoanele cu dizabilități (locomotorii, vizuale și/sau auditive), precum și părinții care se deplasează cu minori în cărucior se vor putea deplasa în siguranță.

Mai multe detalii:

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=264166928662527&id=102939364785285

Leave a Reply