Lupta USR pentru mediu: ariile protejate, păduri virgine şi dezastrul ecologic de la Pata Rât

By 02/04/2018Articole

Propuneri legislative ce pun in pericol ariile protejate si padurile virgine

Senatorul USR Brașov, Allen Coliban, atrage atenția asupra unor inițiative aduse în ultimele luni în comisia pe care o prezidează – Comisia pentru Mediu din Senat, inițiative care sunt deosebit de nocive atât prin efectele pe care le produc, ele fiind un adevărat asediu asupra mediului, dar mai ales asupra ariilor protejate și a pădurilor, cât și prin felul în care tratează niște principii de baza, precum dreptul oricărui cetățean, garantat de constituție, la un mediu sanataos, dezvoltarea sustenabilă sau problemele legate de schimbările climatice.

Una dintre aceste inițiative este legea 52/2018, un proiect care va permite defrișări pentru sisteme de utilități publice în păduri virgine și cvasi-virgine sau în arii protejate, inclusiv în zonele de protecție strictă! Acest lucru nu doar că este grav, ci deschide perspectiva unui nou infringement, întrucât proiectul de lege încalcă directiva europeană transpusă prin OUG 57/2007, care impune o procedură clară de derogare.

O altă inițiativa care deschide calea distrugerii ariilor protejate este proiectului de lege inițiat de PSD și ALDE privind modificarea OUG 57 din 2007, astfel încât să facă posibil mineritul în interiorul ariilor naturale protejate. Asta în condițiile în care nu există o estimare a impactului proiectului de lege și nici o situație a zonelor protejate vizate. Mai mult, și această lege ar încălca directive europene și ar duce la un nou infringement pentru România.

Cea de-a treia inițiativă asupra căreia senatorul Allen Coliban atrage atenția este proiectului legislativ de modificare a Codului Silvic, prin care se permite scoaterea definitivă a pădurilor din fondul forestier pentru extinderea carierelor de lignit. Această modificare, inițiată de ALDE și susținută de PSD, permite Complexului Energetic Oltenia să taie păduri fără compensare, pentru a-și extinde activitatea de exploatare.

Dezastrul ecologic de la Pata Rât

În cadrul anchetei privind situația managementului deșeurilor în România, realizată de Comisia pentru Mediu din Senat, a fost identificată o altă problema deosebit de gravă legată de mediu, pentru care senatorul USR Allen Coliban a sesizat Direcția Generală Mediu de la Comisia Europeană: „Este vorba de situația de la Pata Rât, unde se află groapa neconformă de deșeuri a Clujului și unde, în iulie anul trecut, a avut loc o alunecare de teren care a dus la formarea unui lac de levigat. În octombrie, groapa neconformă s-a aprins, iar stingerea incendiului a mărit lacul cu otravă care afectează solul, apele și sănătatea oamenilor care trăiesc pe groapă. În noiembrie, autoritățile au construit un baraj pentru a opri levigatul, dar acesta s-a rupt, iar otrava ajunge în Someș” a explicat senatorul Allen Coliban.

Deși groapa de gunoi avea termen de închidere anul 2009 și face parte din depozitele neconforme care fac obiectul unei proceduri de infringement împotriva României, închiderea gropii este departe de a se realiza, iar situația se agravează pe zi ce trece. In acest timp, autoritățile locale duc o luptă politică și permit ca dezastrul ecologic să treneze.

E revoltător cum autoritățile se mulțumesc să caute vinovații și cine să plătească costurile, nimeni nu se preocupă de problema de mediu. Au cumpărat o stație de osmoză pe care nu au folosit-o pentru că nu au știut ce să facă cu materia inertă rezultată după tratarea levigatului” a mai spus Allen Coliban.

După vizita la fața locului, membrii Comisiei au trimis o scrisoare comună către primul ministru, prin care solicitau o intervenție rapidă, inclusiv izolarea zonei și tratarea de urgență a levigatului, dar și trimiterea corpului de control. Nu au primit răspuns, iar situația s-a agravat. În luna martie, Allen Coliban a revenit cu o nouă interpelare la adresa primului ministru, prin care solicita din nou trimiterea corpului de control, întrucât efectele dezastrului nu fuseseră atenuate, interpelare la care încă nu a primit un răspuns.

Este o situație în care toți cei implicați se arată depășiți și rău intenționați – cum altfel să interpretăm nepăsarea cu care lasă un dezastru nerezolvat de atâta timp?” a încheiat Allen Coliban.

În final, pe data de 30 martie, senatorul Allen Coliban a sesizat Direcția Generală Mediu de la Comisia Europeană cu privire la dezastrul ecologic care se desfășoară la Pată Rât, iar acum se așteaptă o reacție de la Bruxelles.

Leave a Reply