Filiala locală USR Braşov şi-a ales candidaţii pentru Primărie și Consiliul Local

By 17/10/2019Articole
CL-site-2

În vederea alegerilor locale care vor avea loc anul viitor, filiala locală USR Brașov a organizat sâmbătă, 5 octombrie, alegeri interne, pentru desemnarea candidaților USR la Primărie și la Consiliul Local.

În urma votului liber exprimat al membrilor prezenţi la Adunarea Generală, Allen Coliban a fost desemnat candidatul USR Braşov pentru funcţia de Primar al Brașovului.

Allen Coliban este brașovean din Șchei și tatăl a două fete. A absolvit studiile liceale la Colegiul Național Andrei Șaguna și apoi facultatea de Management la Universitatea Transilvania din Brașov. 

Experiența sa profesională se compune din 11 ani în domeniul IT, 8 ani de consultanță în domeniul fondurilor europene, 8 ani în domeniul dezvoltării organizaționale și al managementului performanței. Din 2016, reprezintă Brașovul în Parlamentul României, ca senator din partea USR, timp în care a activat în Comisia pentru Mediu din Senat, inclusiv ca Președinte al acesteia. 

Deși a studiat și a lucrat în mai multe locuri de pe glob, consideră, în continuare, Brașovul ca fiind “acasă” – locul în care vrea să rămână și să își crească fiicele.

Allen Coliban, candidatul USR Braşov la funcţia de Primar al Brașovului:

USR PLUS este dator să vină în fața electoratului cu cel mai bun program politic și cu cea mai bună echipă. Parte din acest proces, consider rolul candidatului la funcția de Primar drept unul esențial și îmi pun la dispoziție atât abilitățile de muncă în echipă, cât și competențele de analiză și de gândire strategică. Urmează o luptă grea, poate cea mai importantă dintre câte avem de dus, dar împreună vom învinge și vom schimba felul în care se face administrație locală în Brașov. Ca punct de pornire în acest demers, îmi propun următoarele obiective: 

  • Să redăm mândria de a fi brașovean 
  • Să fim orașul în care să vrei să studiezi, să lucrezi și să îți crești copiii 
  • Să avem cel mai eficient transport public urban 
  • Să fim cel mai verde municipiu din România 
  • Să ajungem în Top 5 universități din România
  • Să trăim într-un oraș relaxat și incluziv 
  • Să fim un reper de bune practici în dezvoltare urbană și atragere de fonduri europene.”

Pentru funcţia de consilier local, a rezultat următoarea listă de candidaţi:

  1. CORBU Ioan – economist, consultant SAP
  2. BOGHIU Flavia – sociolog, specialist în asistență și dezvoltare comunitară, fondator ONG și antreprenor în domeniul îngrijirilor la domiciliu
  3. BUCUR Codruț – economist, antreprenor servicii auto
  4. ROŞU Alexandru – avocat și practician în insolvență
  5. ILIE Victor – avocat la propriul cabinet, specializat în dreptul comercial
  6. GEREA Miruna – arhitect
  7. COSTAN George Alexandru – istoric, programator, voluntar în proiecte de educaţie şi istorie
  8. DOBRINOIU Emanuel Dumitru – inginer construcţii aerospaţiale, pomicultor şi antreprenor
  9. BORODA George – inginer IT, director companie web
  10. IFTIME Ciprian Mihai – consilier juridic, antreprenor
  11. ONIGA Mihai Andrei – antreprenor, inginer automatist
  12. CRICAN Cezar – inginer mecanic, membru al Clubului pentru Protecția Naturii şi Turism Braşov (CPNT)
  13. TĂNASE Gianina Ramona – programator, instructor schi, antreprenor în domeniul echipamentului sportiv
  14. LEONTESCU Mihai – specialist în comunicare și organizarea de evenimente culturale
  15. DUMITRIU Claudiu – inginer, antreprenor, președintele Asociației Alianța pentru Combaterea Abuzurilor
  16. MUNTEANU Gabriel – inginer mecatronică, coordonator echipă proiectare
  17. COROLEA Dan – inginer software, consilier parlamentar pe probleme de infrastructură
  18. GÎRLEANU Iulian Cezar – inginer proiectant și de mediu
  19. BALAZS Horatiu Felix – inginer proiectant, testare
  20. SANDU Benone Ion – medic specialist în medicină de urgenţă la Spitalul Judeţean
  21. ALBERT Mihai Cosmin – student la facultatea de Științe Politice din București 
  22. CIOCAN Paul – manager vânzări, membru al Asociaţiei Pro Democrația (ApD) club Brașov
  23. MĂCIUCĂ Marian Cristian – tâmplar

Ioan Corbu, primul candidat de pe lista USR Braşov pentru Consiliul Local:

În cei doi ani de când sunt membru USR Brașov, mare parte din activitatea mea a fost legată de  modul în care este administrat Brașovul și, în special, de problema dezvoltării urbane. 

Prin presiunea constantă pe care am pus-o pe administrația locală, prin intervențiile din Consiliul Local, prin acțiunile din stradă care au implicat și media locală, am reușit să determinăm autoritățile să ia măsuri, un exemplu fiind asfaltarea străzilor din zona Tractorul. 

Avem datoria de a îndepărta actualii administratori de la conducerea orașului și de a seta o nouă agendă de dezvoltare, pe considerente care țin de viitor, de dezvoltare durabilă, inteligentă și sustenabilă.”

Candidatul comun al Alianței USR PLUS la Primăria Brașov și lista finală a candidaților Alianței pentru Consiliul local se vor stabili pe baza protocoalelor încheiate între cele două partide la nivel național, precum și prin discuții și negocieri la nivelul organizațiilor județene. 

Alexandra Coliban, președintele filialei locale USR Brașov: “Salut maturitatea cu care filiala locală USR Brașov și-a ales atât candidatul pentru Primărie, cât și lista candidaților pentru Consiliul Local. La alegerile locale din 2020 ne vom prezenta în fața brașovenilor, alături de partenerii noștri de alianță,cu un program politic aliniat la exigențele societății contemporane, cu o nouă formă de administrație publică în care corectitudinea, profesionalismul și transparența decizională vor fi repere de neclintit.”

CL-site

Leave a Reply