Allen Coliban şi USR Braşov continuă lupta pentru aer curat

By 16/11/2018Articole

Senatorul USR Brașov, Allen Coliban, solicită autorităților realizarea urgentă a măsurătorilor și studiilor necesare pentru determinarea exactă a sursei mirosului insuportabil din cartierele Triaj, Craiter și Bartolomeu, miros care, în ultimele zile, a început să fie resimțit de majoritatea brașovenilor.

Încă din luna februarie a acestui an, senatorul, atunci președinte al Comisiei pentru Mediu din Senat, a făcut o interpelare la adresa Ministerului Mediului, solicitând efectuarea de măsurători și determinarea sursei mirosurilor ce se resimțeau puternic în zonele Triaj și Craiter. În răspunsul primit în martie 2018, Ministerul Mediului indica drept “sursa cea mai probabilă” a mirosului depozitul de deșeuri Fin-Eco, o determinare exactă fiind însă imposibil de făcut, întrucât APM nu dispunea de instrumente de măsură adecvate, ipoteza fiind bazată pe ceea ce măsura și transmitea operatorul economic. Mai mult, în acel moment, Fin-Eco era în procedură de revizuire a autorizației de mediu pentru Celula 3, documentația fiind depusă în octombrie 2017.

Dezbaterea publică pentru revizuirea autorizației integrate de mediu, la care senatorul Allen Coliban a fost prezent, a avut loc joi, 8 noiembrie 2018, adică la mai bine de un an de la depunerea documentației. La dezbatere au participat reprezentanți ai APM, ai Gărzii de Mediu, ai Primăriei Brașov, precum și mai mulți locuitori ai cartierelor Triaj și Craiter. Atât autoritățile, cât și operatorul economic, au recunoscut faptul că gazele rezultate din descompunerea deșeurilor depuse în Celulele 1 și 2 au ajuns direct în atmosferă, fără a fi captate și tratate (așa cum prevăd normele). Din dezbateri s-a tras o concluzie: că sursa mirosurilor ESTE activitatea celor de la Fin-Eco și că prin noua autorizație de mediu sunt obligați să închidă Celulele 1 și 2, având la dispoziție un termen de doi ani. Abia după aceşti doi ani, se va produce ameliorarea situației și a mirosurilor.

Allen Coliban, senator USR Brașov: “Calcul simplu: 10 ani de emisii necontrolate de gaze în aerul pe care îl respirăm. Plus 1 an de tărăgănări de când au fost depuse documentele. Plus încă doi pentru închidere. Cred că putem vorbi despre o culpă comună aici – nici cei de la Fin-Eco nu și-au făcut treaba, dar nici nu au fost stresați deloc de către autoritățile de mediu. Și nici de către Primărie.

În legătură cu firma care fertilizează terenuri în zona Ocolitoarei, despre care s-a scris recent în presă, senatorul consideră că este o “fumigenă”, găsirea altor cauze prezumtive pentru miros putând să producă o disipare a răspunderii până la punctul la care să fie greu de atacat vinovații în instanță: “Nu zic că operațiunea de fertilizare nu poate contribui la agravarea unei situații deja extrem de grave. Zic doar că, dacă fertilizările ar fi cauza principală, mirosurile respective s-ar simți pe perioade foarte clar definite dintr-un an, cele corelate cu perioadele de fertilizare. Ori noi vorbim despre o situație continuă pe parcursul ultimilor ani de zile, nu de ieri, de azi. Vom vedea cum va evolua “fertilizarea” în perioada următoare, pentru că perspectiva pe care am primit-o la dezbaterea de joi a fost clară: încă doi ani cu duhoare.” a declarat Allen Coliban.

Împreună cu filiala USR Brașov, senatorul a inițiat o petiție online, semnată deja de aproape 2000 de brașoveni, prin care se solicită intervenția urgentă a autorităților, incapabile până acum să rezolve problema. Petiția poate fi semnată până la finalul acestei luni, când va fi înaintată autorităților: Stop poluării din Braşov! Vrem aer curat!

În continuare, senatorul USR va solicita oficial APM măsurători ale nivelurilor de hidrogen sulfurat (H2S) din zonă, precum și studii de dispersie și harta privind dinamica curenților de aer și va solicită Gărzii de Mediu informații privind măsurile luate. Totodată, ne propunem să aflăm mai multe detalii referitoare la existența, legalitatea, calendarul și perspectivele viitoare ale acțiunilor de fertilizare ale firmei despre care s-a scris în presă și vom reveni cu detalii pe măsură ce primim noi informații.

Allen Coliban este inițiator al Legii mirosurilor, care a trecut de Senat și este acum în dezbatere la Camera Deputaților. Legea acoperă un vid legislativ în domeniul calității aerului și reglementează inclusiv obligativitatea unui Plan de gestionare a disconfortului olfactiv. Acesta va cuprinde măsurile necesare pentru prevenirea şi diminuarea disconfortului şi va face parte din autorizaţia de mediu. Nerespectarea Planului va putea atrage inclusiv suspendarea temporară sau definitivă a activităţii generatoare de disconfort olfactiv.

Leave a Reply