Camera Deputaților
Alexandra Coliban
49 de ani, traducător din/în limba engleză, căsătorită, mamă a doi copii
Ce își propune să facă în Parlament
„Experiența conducerii filialei USR Brașov, cu provocările ei unice, și experiența administrației locale, căpătată în miile de ore petrecute în Primăria Brașov, îmi dau încrederea că îmi pot asuma această misiune: de a schimba legislația, acolo unde înțeleg mai bine problemele și soluțiile, astfel încât, la finalul mandatului, să pot spune că am pus umărul la a duce România un pic mai aproape de țara pe care mi-o doresc pentru noi toți. O țară cu egalitate de șanse și oportunități, unde statul de drept funcționează, justiția este cu adevărat imparțială, nu vede statutul, banii sau lipsa lor. O țară unde copiii noștri vor să rămână, nu să plece. O țară unde eu și oamenii mei dragi să îmbătrânim fără griji prea mari.”
Ce a făcut până acum
Alexandra Coliban este brașoveancă din 2012, când, împreună cu familia ei, s-a stabilit aici, lăsând în urmă Bucureștiul, în care s-a născut și a crescut. Studiile universitare le-a făcut la Universitatea de Vest din Timișoara, unde a obținut diploma de licență în limba și literatura română și limba și literatura engleză și diploma de studii aprofundate în anglistică și americanistică.
De profesie este traducător, a treia generație de angliști pe filieră maternă. E o profesie în care pune enormă pasiune, munca sa fiind recunoscută, de-a lungul timpului, prin câștigarea mai multor premii naționale, la fel de prețioase ca aprecierea cititorilor și bucuria de a fi tălmăcit, în limba română, operele unor autori celebri. Chiar și marele Nicolae Manolescu o menționează pe Alexandra în “Istorie a literaturii române”.
Dacă i-ar fi spus cineva, în urmă cu zece ani, că va intra în politică, nu l-ar fi crezut. A intrat în politică pentru că își dorește „să funcționeze lucrurile alea de bază care țin de siguranță, de onestitate și de respect pentru cei din jur; lucruri simple, de la care de-abia începi să construiești”. Este membru USR Brașov din 2018 și a condus filiala locală, ca președinte, timp de trei ani (2019-2022). În 2020, a coordonat elaborarea programului politic al USR PLUS și al lui Allen Coliban (nu există nicio legătură de rudenie între Alexandra și Allen), iar din septembrie 2022, face parte din cabinetul primarului Brașovului.
Alexandra își dorește să folosească experiența politică și administrativă acumulată în ultimii ani pentru a contribui la îmbunătățirea vieții cetățenilor. Programul ei politic se bazează pe trei teme esențiale pentru generația sa, cea care are acum în grijă atât copii, cât și părinți, cu provocări din ambele părți: sănătatea femeilor și a viitoarelor mame, educația tinerilor noștri și modul cum reușim să asigurăm seniorilor noștri o bătrânețe decentă și demnă. Nu în ultimul rând, Alexandra va apăra, cu puterile conferite de funcția de deputat, direcția de dezvoltare a Brașovului ca oraș viu, verde și sustenabil, cu respect pentru patrimoniul arhitectural și natural, cu o comunitate informată și activă.