Ceea ce vreau să vă spun legat de evenimentul de la 15 noiembrie 1987 nu e despre eveniment în sine, care a fost o răbufnire de moment, așa cum a fost și așazisa Revoluție din 1989. După părerea mea acest eveniment a fost orchestrat tot de cei care au organizat rasturnarea lui Ceausescu. Dar asta e parerea mea. Altceva aș vrea să scot în evidență.
Personal am lucrat în întreprinderea Rulmentul Brașov. Era o întreprindere bine cotată în peisajul industrial național, aici fiind și sediul Centralei de rulmenți și organe de asamblare. Datorită acestei poziții aveam posibilitatea să cunosc persoane care aveau acces la informații mai puțin publice, astfel încât încă de pe la sfârșitul anilor ’90 am aflat ca cei de la București încearcă slăbirea centrului industrial Brașov, care reprezenta pentru guvernare un pericol serios, pentru că miile de angajati din marile întreprinderi puteau fi relativ ușor de manipulat de forțele de opoziție, chestie de care comuniștii s-au temut din primul moment în care au fost instalați de ruși la conducerea României după Al doilea război mondial. După cum știm până la urmă așa s-a și întâmplat, astăzi au ramas doar niște cartiere cu numele fostelor întreprinderi. Ceea ce vreau eu să scot în evidență este modul în care s-a înfăptuit distrugerea unor firme de mare anvergură și cu viață în ele, din orașul nostru.
Cu mai bine de un an înainte de inchiderea acestor firme mari din Brașov am aflat de la o cunoștință o informație pe care conform unui obicei mai vechi am plasat-o la rubrica poate și am urmărit-o în timp dacă se confirma. E vorba de faptul că persoana respectiva ajungând din întâmplare la un târg industrial din Austria a văzut o hartă a Brașovului în care zona centrelor industriale Tractoru și Rulmentul era prezentată ca o zona verde, un parc liber pentru a se putea construi orice. Începând din acel moment am reușit sa deslușesc pas cu pas modul cum s-a procedat la desființarea acestor două firme.
Las la o parte valoarea indiscutabilă a acestor firme în peisajul economic al țării, care e alta istorie de discutat și mă întorc la faptul că aceste firme au fost pur și simplu sfâșiate de chilipirgii dornici de înavuțire, lăsând fără locuri de muncă mii de meseriași calificați și supercalificați, distrugându-se colective de specialiști care acumulaseră o cantitate imensă de informații tehnice și experiență industrială. Putem aminti aici doar faptul că IAR-ul era înființată încă din anul 1925. Acestor colective de specialiști, dacă li se dădeau atunci pe mână o tehnologie modernă și un sistem organizatoric ca în vest, ar fi reușit să prefacă aceste firme nume sonore în domeniul lor. Numai că au fost desființate. Și ceea ce vreau să scot în evidență este faptul că primar în acea perioadă era tot prea fericitul Scripcaru, care conduce și astăzi destinele orașului pe care noi îl vrem de nivel european.
Eaceste firme distruse erau entităţi rodate de mai bine de 40 de ani, care au adus multă valută în țară şi care erau cunoscute în întreaga lume. Şi mai erau şi ancorate bine prin toată ţara cu miile de furnizori de pe orizontală. Şi ce este mai important este faptul ca în ele au lucrat oameni care au investit multă sudoare, lacrimi şi sânge. Cei mai în vârstă ştiu cu ce sacrificii s-a lucrat în industria românească ani de zile, şi în ce condiţii. Dar când începuseră să se aranjeze puţintel lucrurile şi apucase să adie un vânticel de modernizare, au sărit băieţii deştepţi, şmecherii, gulerele albe sau cum vreţi dumneavostră să le spuneţi şi au hotărât că este momentul să le lichideze în folosul lor, pentru că n-are cine să-i oprească. Şi aşa s-a şi întâmplat. Hai că Roman de bine de rău a fost şterpelită de un şmecher care totuşi n-a distrus-o de tot, dar Tractorul şi Rulmentul au fost omorâte cu zile.
Ştiţi cum s-a lucrat? Simplu. Conducerile acestora în colaborare cu AVAS-ul și cu Tehnoimportexport au făcut tot ce s-a putut ca să le falimenteze într-un interval de câţiva ani, şi la sfârşit, ca să nu se întâmple cumva vre-o defecţiune, au început să vândă utilajele în timp ce pe poartă mai ieşeau încă produse finite. Închipuiţi-vă ce era în sufletul angajaţilor acelor întreprinderi când vedeau cum utilajele pe care lucraseră cu căteva zile înainte, şi care le asiguraseră pâinea timp de ani şi ani, erau demontate şi urcate în autotrenuri pentru a fi duse la fier vechi. Când au fost declarate falimentate aceste întreprinderi erau deja pe jumătate golite de utilaje. Şi cine a coordonat această situaţie? AVAS-ul, care avea datoria să administreze aceste întreprinderi, să investească în ele şi apoi să le vândă pe bani buni, bani cu care să fi mărit de mult şi fără eforturi pensiile celor care şi-au mâncat sănătatea în perioada tristă a epocii comuniste.
După falimentare s-a trecut la opereta „Vreau s-o vând”, în care AVAS-ul s-a chinuit vezi-doamne să vândă activele rămase, care de fapt erau nişte ruine descompletate şi pe care evident că nu le mai căuta nimeni, decât cei care voiau terenurile şi care au asteptat ca preţul cerut să fie atâta cât le-a convenit lor.
Ce este mai ciudat este că cu ocazia închiderii acestor societăţi au fost trimişi în şomaj peste 5000 de angajaţi, din care majoritatea specialişti cu înaltă calificare, dar pe domenii care nu se mai caută în altă parte. Acest segment de opinie publică nu a fost băgat în seamă, cu toate că au fost tragedii mari, femei singure care aveau copii la şcoală, oameni în vârstă care nu au putut să se mai angajeze nicăieri, etc. Aşa s-a ajuns astăzi ca tot felul de magazine sau sucursale de bănci de care n-a auzit nimeni să fie păzite de şefi de servicii sau specialişti supercalificaţi, oameni cu câte 25-30 de ani vechime, de la fostele firme altădată de renume.
Presa nici n-a sesizat fenomenul şi a scris despre subiect de parcă a deraiat un marfar în staţia Buftea, preocupată mai mult despre ce a mai facut Gina Pistol. Politicienii se fac ca nu văd, şi-şi închipuie că nici alegătorii nu văd că ei se fac că nu văd. Oamenii nu sunt proşti, sunt îngăduitori dar nu proşti.
A existat în ultima sută de ani ai României mai multe generaţii de sacrificiu. A fost generaţia primului război mondial, apoi generaţia celui de al doilea, care a prins şi anii sălbatici ai instaurării stalinismului, apoi generaţia industrializării forţate. Astăzi avem deja generaţia desrădăcinată, ai cărei părinţi sunt aruncaţi la coş pentru că statul român este deranjat de existenţa lor. Şi peste toate acestea o prosperă pătură politică de calici îmbogăţiţi, răpitori de apă tulbure, care ştiu numai să fure sau să înşele.
Ia faceţi o statistică şi vedeţi câţi dintre politicienii actuali sau mai vechi sunt proprietari de firme care produc ceva şi câţi sunt prorietari de firme de servicii, de comerţ, acolo unde se pot face afaceri cu statul. Cum credeţi că vor dori aceşti indivizi ca justiţia să funcţioneze corect? Dacă s-ar întâmpla aşa ceva de mâine, de poimâine viaţa politică ar fi paralizată.
Ceea ce vreau să evidențiez în final este datoria noastră de a face tot posibilul pentru a nu lăsa în uitare aceste abuzuri. Nu este nevoie de răzbunări, dar pentru a continua pe un drum drept trebuie făcută dreptate. Faptul că torționarii foștilor manifestanți din 1987 au scăpat nepedepsiți, asasinii eroilor de la mișcarea de stradă din 1989 au rămas nepedepsiți, și cei care au distrus economia românească prin falimentarea întreprinderilor în vederea obținerii de foloase materiale personale de pe urma lor au rămas nepedepsiți, face ca între populație și politicieni să rămână deschisă o prăpastie ce nu se va închide prea curând. Este de datoria noastră ca promotori ai un ui nou model politic să închidem această prăpastie, indiferent de căte eforturi vom fi nevoiți să depunem.
articol de Tudor Petrisor
